Privesc, în ceața de afară, spre fereastră
Ești tu iubirea mea, ești tu, dar parcă fără viață.
Plină de durere, privirea rece şi pierdută
Te-ncumeți să zâmbești doar dacă ei se uită
Ai vrut să mori, nu o să te iert niciodată
Mișelește ai crezut că ești prea slabă, prea vinovată
Ai vrut să renunți la tine, la a ta viață
Crezând că totul o să dispară şi poate, poate o să fie ca altădată.
Nu am putut să te las, ți-am adus aminte de tine
De toate acele speranțe, versuri, raze, de iubire
De amintiri îngropate, vise tăinuite, fotografii ascunse
Şi mai ales o promisiune în față cerului făcută:
că indiferent de cât destinul se va juca cu tine
Te vei intoarce pe al tău drum şi vei scrie.
Pentru el, cel care a crezut în tine
Acel el care te plăcea şi te ura pentru că se vedea pe sine
Pentru el, care o căuta pe ea în tine,
Acelui el care te caută în neștire
Pentru 3, ce trebuie să fie perfect
Pentru TINE, un trandafir cu spini care va reinflori mereu.
Ai început să lupți, mai mult pentru aparențe
Un filosof rătăcit, un om fără regrete
Nici moartea care ticăia parcă tot mai repede
Nu te-a influentat precum frica de sentimente.
Dar ți-ai revenit zâmbind
Cortina s-a ridicat, o piesa nouă s-a ivit
Spectatorii străini, uimiți te-au privit
Ei nu-ți știu povestea, te văd doar pe tine
O floare zâmbitoare, mereu cu un pas înainte,
Întotdeauna prezentă, cu privirea absentă
Crezând că asta-i piesa, ei naivi te aplaudă.
