Noaptea vine iar...închid ochii, încerc, rectific îmi impun să dorm și toate gândurile care se luptă să iasă la suprafață, își doresc să fie așternute pe o foaie de hârtie, așa cum făceam pe vremuri, se îneacă în mine și dimineața mă trezesc și realizez că nu mai știu ce este și ce nu este bine. Soarele răsare, dar nu și în inima mea. Apune, apune, apune și se face tot mai întuneric deși ceva din mine încă mai visează și vizualizează luminița. Îmi doream să mă văd în întuneric total pentru a o putea lua de la capăt. Pentru a putea spune că am atins fundul paharului și îmi clădesc din nou viața așa cum vreau eu. Dar șansa asta viața ți-o oferă o singură dată. E ca la loterie: joci în fiecare zi, pariezi, te rogi, îți calculezi șansele, îți asculți horoscopul, verifici ca astrele să fie alineate. Cei mai mulți dintre noi nu câștigă premiul cel mare dar se mulțumesc și își trăiesc existența așa. Îi va răsplăti viața cumva. Unii continuă să joace în speranța că într-o zi o să câștige. Cei mai norocoși câștigă și se retrag din joc. Și cei mai ghinioniști câștigă și continuă să joace pentru că nu realizează ce au obținut.
Simt că nu mai pot respira și masca de oxigen e în mâna mea dar îmi e teamă să o folosesc. Visez cu ochii deschiși că o să mai reușesc încă o dată. Dar nu e necesar. Am demonstrat atunci. S-a terminat. Știu. Pot. Și totuși nu recunosc. Pare prea ușor.
De curând am cunoscut pe cineva care îmi pune o serie de întrebări ciudate despre ce îmi place, despre cum mă comport în anumite situații. Caută răspunsuri. Nu știu dacă sunt eu persoana care să-l ajute însă îi mulțumesc pentru că datorită lui nu am mai așteptat soarele ci am aprins lumina. Simplu.
A fost gri. A fost ziua mea. 21. Un amic. Una bucată claudia tristă, melancolică, frustrată. Dar am primit un cadou neprețuit. O nouă șansă.
Îmi pare rău că te-am făcut să aștepți, că nu te-am lăsat să trăiești, că ți-am indus teama de eșec, că nu te-am lăsat să vorbești atunci când aveai ceva de zis, că nu am vrut să te ascult, că nu am vrut să accept, că aproapte te-am omorât. Îmi cer scuze pentru serile când te-am făcut să verși lacrimi și te-am adus aproape de limită. Ești mai puternică decât erai ultima dată. Îmi pare rău că nu te-am văzut crescând. Dar acum am revenit. Aceeași eroi. Suntem din nou noi.
