Las în urma mea o ploaie torenţială...vreau acasă! Mă îndrept spre locul unde acum a devenit acasă deşi e plin de străini. În compartiment cu mine, doi pitici împreună cu fiul lor de statură normala însă. O să fie un drum liniştit. O să înot în lectura mea şi muzica îmi va fi coloană sonoră. Planuri date peste cap în momentul în care se ocupă şi locul de lăngă mine. Piticul şi cu tipul încep să vorbească. Îmi abandonez lectura deoarece ştiu că va urma un drum plictisitor în care două persoane din lumi diferite se vor contrazice. Cei doi încep să vorbească despre întârzieri, despre vacanţă, politică. Apoi ceva din discuţia lor îmi atrage atenţia: miros de petrol. De unde şi pâna unde s-a ajuns la asta?! Uriaşul asocieza mirosul cu călătoriile. Pe chipul piticului însă apare o umbră de regret. E ca şi cum ar fi fost nevoit cândva să renunţe la ceva foarte important din viaţa lui. C.I.R.C. Pauză. O lunga pauză. Piticul e actor de circ. Începe şi ne povesteşte despre viaţa lui, despre cum această lume l-a urmărit pâna ce a ajuns să facă parte din ea. O poveste a unui om normal, a unui om care luptă pentru visele lui în nişte timpuri în care era greu să faci ce îţi place. Aflu că acea umbră de regret e datorată timpului ce se scurge. Şi nu e nici măcar regret, doar melancolie faţă de o viaţa care într-o zi nu va mai fi. M-am simţit pusă la zid. Aveam în faţa mea o persoana împlinită. Un artist. Iar el, avea în faţa lui o persoană care fuge. Piticul ăsta, numele căruia imi este încă necunoscut, spunea că se simte ca la 20 de ani, că sufletul lui a rămas la fel. La vârsta mea el risca, visa, lupta cu prejudecăţi. De am avea toti măcar o parte din pofta lui de viaţă...Şi astfel a fost nevoie să văd viaţa prin ochii lui ca să înţeleg că uitasem cum e să trăieşti.
Obiective: să merg la circ, să visez, să cred.
Să crezi!
RăspundețiȘtergere