Am încercat să fug, să o iau de la capăt într-un loc unde nimeni nu mă cunoaște...dar nu mă pot abandona...
undeva în Aprilie
Mult prea nedorită Obsesie,
Iți scriu pentru că te urăsc întru cât mi-ai răpit libertatea și în același timp am învățat să te ador datorită artei ce a renăscut în mine. Sentimente ce duse la extrem sunt simple, pure, inocente sinonime.
De ce încă pune stăpânire pe mine sentimentul de vină atunci când sunt cu cineva care nu e el?! Trupul meu se simte bine...dar cu fiecare răsuflare, mângaiere, gest, privire, sunet, zâmbet, mișcare gândul îmi zboară la tine. Te vreau, te doresc, tânjesc după mirosul tău, te visez, îmi repet la nesfarsit ca ești doar un moft, mă mint, ma rătăcesc în propria-mi piesă de teatru și totuși nu te mai găsesc. Ești acolo și nu te pot atinge. Mult prea departe de aproapele ce îmi doresc.
Tremur de frig și simt că trebuie să închid ochii pentru a uita ce s-a întâmplat. Contemplez imaginea, sunetele le respir, te sarut și sunt a ta. Mi-e scarbă de mine și de felul în care mă înșel. Pe cine oare încerc eu să păcălesc că totul e doar un coșmar? Pe conștiința mea poate ce nu-mi dă pace?! Pe ea care mă îndeamnă să-l părăsesc pentru că deși am fost a lui nu este el elul meu. Tânjesc după a mea iubire și după îmbrățișările ei, după zâmbetul și sărutările ei.
Bucăți de amintiri.
Nu mai știu cine sunt, ce caut, ce vreau. Te iubesc, te detest...
Pe curând,
eu.
