Un nou început..

"Stau între doi idoli şi nu pot s-aleg
pe nici unul, stau
între doi idoli şi plouă mărunt,
şi nu pot să aleg pe nici unul
şi-n aşteptare-nlemnesc,
idolii-n ploaia măruntă, Eu stau
şi nu pot să aleg între două
bucăţi de lemn, şi plouă mărunt şi nu pot
în putreda ploaie s-aleg. Stau,
şi lemnele, cele două, şi-arată
coastele albite de ploaia măruntă.
Stau între două schelete de cal
şi nu pot să aleg pe nici unul, stau
şi ploă mărunt, topind pămîntul
sub oasele albe, şi nu pot să aleg.
Stau între două gropi şi ploă mărunt
şi apa roade pămîntul cu dinţi
de şobolan înfometat.
Stau cu o lopată în mînă, între două gropi,
şi nu pot, în ploaia măruntă,
să aleg prima pe care voi astupa-o
cu pămîntul muşcat de poaia măruntă."

("A șasea elegie"-Nichita Stănescu)

Iubesc teartrul, nu știu dacă locul meu e pe scenă, pe scena vieții cu siguranță, însă am fost pusă în fața faptului împlinit. Citeam și nu mă recunoșteam, nici nu mai eram eu cea care recita. Cuvintele se rosteau singure. Eram ca propriu-mi spectator. Mă trecea un fior. Nu erau emoțiile de vină, era un ceva ce se zbătea să iasă la suprafață. O simplă poezie care marchează începutul unui nou drum...

Deschide usa, te rog!

Dear you,

Atunci cand sunt cu tine sangele imi fierbe dar cuvintele se evapora. As vrea sa iti spun tot ce simt dar ceva ma retine. E ca si cum de-abia acum as invata sa vorbesc...Te privesc, te admir mai ales atunci cand dormi, te sorb din priviri, mintea mea isi creeaza povesti. Povesti in care merge nu e doar merge ci mai mult. Inima mi se strange atunci cand treci pe langa mine cu privirea aceea rece. As vrea sa strig ca sunt aici, dar tu stii asta...si totul depinde de mine...e greu sa stii ca fericirea depinde doar de un zid si desi tanjesti la ea iti este frica sa-l darami pentru ca nu stii cum e sa fii fericit prea mult timp...

Vreau doar sa intelegi ca sentimentele mele pentru tine exista, sunt chiar mai multe decat crezi.

with love,

me.

Egoism. Nepasare. Fraieri.

“It's not so important who starts the game but who finishes it.” ca bine mai zicea cineva. Ce nu te omoara te intareste. Un cliseu sau nu. Aseara desi destul de tarziu nu puteam adormi. O discutie ce m-a facut sa deschid ochii. De fapt care mi-a confirmat ceea ce stiam. Ca nu e bine sa ai incredere in nimeni si nici sa ai asteptari de la cei din jurul tau. Majoritatea se lupta pentru ei, sunt niste ipocriti, joaca dublu. E ca teoria lui Darwin, supravietuieste cel care e mai bun. Lumea de azi e mai rau decat o jungla. Ajungi sa il sufoci chiar si pe cel care te iubeste, care nu s-a gandit nici o clipa sa-si satisfaca setea, nevoile profitand de tine. Nu! Dar ei nu sunt asa. Nu mai exista oameni care sa se gandeasca daca ranesc pe cineva cu actiunile lor. Egoism. Nepasare. Fraieri. Si ce faci atunci cand descoperi ca o astfel de persoana zace langa tine?! Eu una decid sa nu fac nimic, nimic din ce nu as face in mod normal. Razbunare? Pierdere de timp si satisfactie efemera. Chiar daca si asa, continuand sa le dau frau liber sentimentelor mele, nu fac altceva decat sa ma apropri de momentul nu prea asteptat, imbratisarea suferintei. Moment in care ma voi prabusi pentru ca apoi sa reincep sa ma inalt. Pana la urma drumul catre perfectiune trebuie sa fie presarat cu cazaturi. Astfel daca vei avea norocul sa atingi varful macar pentru cateva secunde, prabusirea va fi aplanata de cazaturile anterioare. Si nu, daca nu zic nimic nu inseamna ca nu stiu, nu inseamna ca nu vad ci doar ca prefer sa las lucrurile asa cum sunt...gandesc in perspectiva si mai rau decat o buna cazatura si niste julituri, cateva lacrimi, bine ceva mai multe lacrimi nu am ce sa patesc... Si revenind la primul gand de azi dimineata...tu crezi ca eu nu stiu dar te inseli...si in final e mai important cine termina jocul.