pe nici unul, stau
între doi idoli şi plouă mărunt,
şi nu pot să aleg pe nici unul
şi-n aşteptare-nlemnesc,
idolii-n ploaia măruntă, Eu stau
şi nu pot să aleg între două
bucăţi de lemn, şi plouă mărunt şi nu pot
în putreda ploaie s-aleg. Stau,
şi lemnele, cele două, şi-arată
coastele albite de ploaia măruntă.
Stau între două schelete de cal
şi nu pot să aleg pe nici unul, stau
şi ploă mărunt, topind pămîntul
sub oasele albe, şi nu pot să aleg.
Stau între două gropi şi ploă mărunt
şi apa roade pămîntul cu dinţi
de şobolan înfometat.
Stau cu o lopată în mînă, între două gropi,
şi nu pot, în ploaia măruntă,
să aleg prima pe care voi astupa-o
cu pămîntul muşcat de poaia măruntă."
("A șasea elegie"-Nichita Stănescu)
Iubesc teartrul, nu știu dacă locul meu e pe scenă, pe scena vieții cu siguranță, însă am fost pusă în fața faptului împlinit. Citeam și nu mă recunoșteam, nici nu mai eram eu cea care recita. Cuvintele se rosteau singure. Eram ca propriu-mi spectator. Mă trecea un fior. Nu erau emoțiile de vină, era un ceva ce se zbătea să iasă la suprafață. O simplă poezie care marchează începutul unui nou drum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu