Vizită în trecut

Mă plictiseam teribil şi căutam ceva printre fişierele din calculator fără să ştiu însă ce. Şi am gasit ceva ce am scris cu câţiva ani în urmă. Nu mi-a venit să cred că pe-atunci simţeam acele lucruri la o intensitate atât de mare. Ciudat. Ceea ce era scris sună cam asa:

-->

Am uitat să zâmbesc.
Răsfoiesc un album, chipuri de îngeri, demoni ce ştiu să zâmbească. Încep să tremur, mi-e frică de mine şi de ceea ce devin. Entuziasmul de odată începe să se evapore. Visele nu mai ştiu dacă sunt reale sau sunt doar creaţia minţii mele. Nebunia totală din viaţa mea pare atât de normală. Aparţin unei lumi ce nu-mi aparţine. Tânjesc după acel miros, după acele stele văzute din acel loc. O poveste. Un prinţ. Şi sfârşitul nescris.
Zbor cu ajutorul minţii mele, dar nu reuşesc să evadez. Te vreau, pentru ceea ce eşti. Pentru tot ce ai însemnat pentru mine. O rază de lumină în cel mai întunecat abis. Paralizez...cuvintele nu-şi găsesc ordinea, un fior îmi străbate corpul şi inima o ia razna. Ce este? Cine eşti şi ce vrei de la mine? Te iubesc. E tot ce ştiu. Singurul răspuns ce dă sens tuturor emoţiilor ce încearcă să-mi taie respirul. Sunt mai puternică decât cred, pot şi visesz. Sper şi interpretez rolul din scenariul destinului.
Mă încumet a privii către înaltul cer. Infinit ce merge spre infinit. Imagini ce se formează în mintea mea şi ce acum vreau să şterg. Vreau să te uit şi vreau să te păstrez veşnic în inima mea. Doare şi nu-mi pasă. Pe zi ce trece realizez că mi s-a oferit ocazia să iubesc. Nu văd sensul vieţii mele fără tine, deoarece globul de cristal în care trăiam s-a spart şi nu reuşesc să-l recompun. Mii de cioburi împrăştiate în mii de locuri. De aceea e atât de mult haos.
Nu trăiesc din amintiri dar nu pot uita acea privire ce m-a făcut să devin transparentă. Nu pot uita tot ce a fost. Cea mai groaznică amintire mi se pare frumoasă pentru că eşti şi tu protagonistul ei. Iubire. Ură. Un amalgam de senzaţii, trăiri. Aştept. Te aştept. Privesc în gol. Retrăiesc emoţia primului şi singurului nostru sărut. Atunci când credeam că tu vei pleca dar ai rămas. Atunci când mă strângeai atât de tare în braţe, când îmi ţineai mâna de frică să nu fie doar un vis. Mirosul tau. Repirul meu. Priviri intense şi raţiunea ce a fost învinsă. Buzele noastre s-au unit şi totul a devenit magnific. Dar ne-am trezit. Zic "ne-am" pentru că vreau să cred că era un vis comun. Te-ai pierdut din nou în ochii mei şi te-ai îndepărtat. Ai uitat că ma ţineai de mană, vroiai să te urmez dar te-am lăsat să pleci. Orice lucru luat trebuie şi redat. Mi-ai furat un sărut, într-o zi va trebui să mi-l redai.
Treiul perfect. Acel trei ce ne caracteriza. Eram trei. Erau trei persoanele în viaţa noastră care lăsaseră o urmă adâncă în inima noastră. Trei, numărul perfect. Promisiuni. Lacrimile din acea seară. Acel film ce reprezintă durerea absolută. Abandonul sufletului meu. Nu puteam fi atât de egoistă sa-l iau cu mine. Dar acum mă simt singură fară suflet. Ce pot face? Revin tot la tine, fiindcă şi acea seară care era al treiului perfect îmi aduce aminte de tine. De acel mesaj pe care ţi l-am trimis fără ca să vreau un răspuns. Vroiam doar ca lacrimile mele să nu se mai simtă atât de singure. Am vrut să ştii că ţineam la tine şi că îţi vroiam într-adevar binele. Şi tu mi-ai răspuns. După luni în care toţi încercau sa-ţi zică că va fi un moment în care vei realiza că este prea târziu, ai înţeles şi tu că voi pleca. Prea tarziu, dar pentru mine nu a fost. Ai zis două lucruri ce în mod normal nu le-ai fi zis, mi-ai cerut scuze şi mi-ai zis că speri că mă vei revedea. Nu îndrăznesc a cere mai mult...
Şi totuşi vreau din nou să am un motiv pentru a mă trezi dimineaţa. Vreau să adorm din nou alături de un suras şi a ma trezi alături de el. Speranţa pentru încă o privire ce să mă lase fară cuvinte. Speranţa, visul de a învăţa din nou să zâmbesc... fără tine!

Timpul însă a trecut. Şi acel zâmbet l-am recuperat şi l-am pierdut de câteva ori.